Cine este Sfântul Leonardo Murialdo ?

Leonardo Murialdo, declarat sfânt de către Papa Paul al VI-lea la 3 mai 1970, nu şi-a dorit niciodată să devină o „iconiţă” care să fie păstrată în portofel, lângă buletinul de identitate. Este, de fapt, o prezenţă vie, un „frate” şi un prieten care trebuie descoperit. Adică cineva pe care te poţi baza! Era un om blând şi delicat, apostol curajos, preot ideal, niciodată mulţumit de ceea ce putea realiza. Era sensibil în relaţiile cu oamenii. Era atent la relaţiile afective cu familia. Cultiva cu încredere şi cordialitate prietenia cu preoţii şi laicii, cu care colabora în mod constant. Iubea natura şi arta. Avea simţul umorului. Practica alpinismul. Îi plăcea să înoate. Era curios să cunoască locuri, persoane şi instituţii. Îl interesa mereu despre ce este nou.Călătorea mult în Italia şi în Europa. Asculta mult şi punea în practică în instituţiile sale lucrurile bune pe care le auzea şi le vedea.
Visa să formeze în activitatea educativă un ambient familiar, condus de iubire şi de încredere reciprocă. A trăit astfel pâna la şaptezeci şi doi de ani, desfăşurând o activitate extraordinară.


Date cronologice

 1928 La data de 26 octombrie se naşte la Torino Leonardo Murialdo
 1836 Intră în Colegiul Părinţilor Scolopi la Savona
 1844 Se decide să devină preot
 1851 Este sfinţit preot. Acum îţi dezvoltă primul său apostolat în periferiile oraşului Torino. Este catehist şi asistent la Oratoriul „Îngerul păzitor” în Borgo Vanchiglia
 1857 Îşi asumă conducerea Oratoriului „Sfântul Alois” la cererea prietenului său Don Bosco
 1865 În luna septembrie merge la Paris unde petrece un an întreg în seminarul de la Saint Suplice
 1866 Întors la Torino acceptă conducerea colegiului „Micilor Meşteşugari”
 1869 Trimite guvernului italian o petiţie prin care cerea o legislaţie asupra muncii copiilor şi a femeilor
 1871 Împreună cu câţiva laici iniţiază prima „Bibliotecă Circulară Catolică” şi colaborează la naşterea Uniunii Muncitorilor Catolici, centrul şi inima mişcării muncitoreşti catolice
 1873 Fondează la 19 martie Congregaţia Sfântului Iosif (Iosefinii lui Murialdo). I-a avut drept ajutoare pe preoţii         Eugenio Reffo şi Giulio Constantino
 1876 Dă viaţă ziarului „Uniunea muncitorilor catolici”, care, în 1883, îşi va schimba numele în „Vocea muncitorului”, primul ziar catolic al muncitorilor din Italia. Astăzi continuă să apară sub numele de „Vocea poporului”
 1878 Deschide la Torino „Casa-familie pentru tinerii muncitori”. Propune deschiderea unei „Case pensiune pentru bătrâni şi pentru cei cu boli profesionale”, proiect ce va fi realizat în 1888
 1880 Instituie şi promovează „Opera catehismului seral pentru tinerii muncitori”. Deschide „Casa-familie pentru tinerii studenţi”
 1883 Fondează „Opera presei bune”, pentru a apăra, prin intermediul presei, viziunea creştină asupra vieţii
 1889 Deschide centrul de apostolat iosefin în Veneto.
 1895 La propunerea sa începe primul secretariat al poporului, o organizaţie care să dea ajutor şi asistenţă muncitorilor care caută un loc de muncă
 1900  La 30 martie Leonardo Murialdo moare la Torino
 1970  La 3 mai este declarat sfânt de către Papa Paul al VI-lea

 

Spiritualitatea lui Murialdo

Sfântul Leonardo Murialdo credea în Dumnezeu-Iubire! Credea din toata inima deoarece a trăit personal această experienţă, aprofundată apoi în rugăciune. Dacă Dumnezeu este „Cel care mă iubeşte” şi mă iubeşte în mod gratuit, personal, actual, infinit şi milostiv, atunci şi eu pot să iubesc la fel.  Credinţa sa în Dumnezeu-Iubire era colorată de încrederea în Providenţă, o încredere absolută şi filială: să ne lăsăm iubiţi de El, să-L lăsăm pe El să dispună de viaţa noastră după bunul plac! În plus, Murialdo avea convingerea profundă, dobândită cu greu, dar din ce în ce mai clară, a limitelor sale, a propriei mizerii. Ştia să aştepte, nu forţează mişcările Providenţei. Când a înţeles proiectul lui Dumnezeu, s-a implicat cu entuziasm în realizarea acestuia. Devoţiunea sa pentru Sfânta Euharistie, pentru Patima Domnului şi pentru Inima Preasfântă a lui Isus, considerate ca semne ale iubirii milostive a lui Dumnezeu, îi sprijinea calea spre sfinţenie. În Fecioara Maria, invocată ca mijlocitoare a harurilor şi mamă a milostivirii, Sfântul Leonardo Murialdo a găsit o mamă blândă şi generoasă, mereu prezentă în viaţa sa printr-o mijlocire puternică.

Murialdo se simţea înconjurat de iubirea paternă şi maternă a lui Dumnezeu în orice clipă, în mod actual, iubire care se manifestă în evenimentele din viaţa sa: întâlnirea cu o persoană, o activitate ce trebuie realizată, durerea, bucuria, defectele… El simţea că totul vine de la Providenţă, adică totul este pre-dispus de iubirea gratuită şi milostivă a lui Dumnezeu, pentru binele său, pentru ca să înveţe să iubească, pentru ca să iubească mai mult. Încrederea totală în Providenţă l-a condus în toata viaţa sa, îl-a condus pe cărări străine dorinţelor sale, să accepte sarcini foarte dificile. Preocuparea sa constantă  a fost aceea de a urma în toate acţiunea Providenţei Tatălui, care face doar binele.

Chiar dacă avea atâtea de făcut, Murialdo se ruga mult: se ruga ziua şi noaptea, se ruga în biserică şi în camera sa, se ruga mergând dar şi plimbându-se, se ruga atât în situaţii deosebite cât şi în viaţa de zi cu zi. În el rugăciunea era continuă. Sfantul Leonardo trăia o armonie profundă între acţiune şi contemplaţie, între apostolat şi rugăciune, având ca centru unificator iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Rugăciunea lui Murialdo era un raport personal cu Dumnezeu, un raport de comuniune şi de intimitate, un dialog neîncetat cu Dumnezeu.

Misiunea lui Murialdo

Murialdo s-a dedicat mai ales rezolvării problemelor religioase, morale şi sociale ale clasei de jos; se preocupa mai ales de educarea tinerilor săraci şi abandonaţi, care sunt cei mai expuşi influenţelor şi dezechilibrelor societăţii. Acţiunea lui Murialdo era susţinută de darurile supranaturale ale harului şi de unele calităţi umane care-l caracterizau. Activitatea sa evanghelizatoare era mereu animată de un profund simţ eclezial: prezent în Biserică, solidar cu săracii şi cu cei slabi, acţiona pentru promovarea omului în societate. Colabora cu toţi, laici sau clerici, complet dezinteresat, în comuniune cu ceilalţi, formând în jurul său grupuri apostolice, oriunde se oferea oportunitatea de a-i sluji pe fraţi. Încerca cu curaj căi noi, căutând forme apostolice care să răspundă în mod adecvat necesităţilor timpului. A fost condus mereu de exigenţa calităţii, pe care o exprima cu îndemnul „să facem binele, dar sa-l facem bine”.

Murialdo a fost preotul cartierelor sărace, apostolul celor mici, al copiilor străzii, al celor închişi. Se implica pentru tinerii meşteşugari, se preocupa de formarea lor şcolară, de introducerea lor în lumea adulţilor. Concretizează iubirea sa faţă de tineri prin diferite iniţiative: colegii, oratorii, colonii agricole, case-familii, asociaţii… Pune în joc toate resursele sale, capacităţile sale, pe sine însuşi pentru cei care nu au casă, care nu sunt iubiţi, care nu-l cunosc pe Dumnezeu. Respectă în mod deosebit personalitatea copiilor şi a tinerilor. Solicită colaborarea lor în procesul formativ. Îi pregăteşte din punct de vedere profesional şi cultural, dar mai ales din punct de vedere spiritual, pentru un angajament de viaţă şi de mărturie creştină.

Muncitorii au fost şi ei în centrul acţiunii apostolice şi sociale a Sfântului Leonardo Murialdo: îi ajuta în organizarea şi păstrarea identităţii lor creştine, le oferea asistenţă, cooperative etc. Prin el şi colaboratorii săi, muncitorii din Piemont şi-au regăsit demnitatea lor de muncitori şi de creştini. Găseau în el o voce care vorbea pentru ei în faţa patronilor, autorităţilor, guvernelor. De altfel, Murialdo a contribuit şi la fondarea unui ziar intitulat Vocea Muncitorului: un ziar care constituie un capitol important în istoria mişcării muncitorilor italieni.

În Italia Murialdo s-a situat în avangardă în ceea ce priveşte iniţiativele catolicilor: pentru tutela drepturilor lor, pentru libertatea Bisericii, pentru publicaţiile bune, pentru instrucţia şi pentru şcoala catolică, pentru acţiunea catolică. Murialdo avertiza asupra ghimpilor celor mai dureroşi ai societăţii. În timp ce în directivele oficiale catolicii nu trebuiau să fie „nici aleşi nici alegători”, el a prevăzut şi pregătit participarea catolicilor la viata politică, înfiinţând Comitetul Electoral al Catolicilor şi căutând să formeze o conştiinţă politică modernă a grupurilor muncitoreşti. „Viitorul? Este al democraţiei. De noi depinde ca ea să fie creştină şi nu demagogică”. 

Apostolatul în favoarea presei catolice a avut un loc privilegiat în inima lui Murialdo. Încă din 1871 a fondat cu unii laici prima bibliotecă ambulantă catolică din Torino. În 1876 devine membru al comitetului regional piemontez al Operei Congreselor. Din acel moment se interesează de organizarea şi de dezvoltarea mişcării catolice din Torino şi din Piemont, urmărind în special problemele presei catolice: cărti, ziare, reviste, biblioteci, formarea culturii catolice, difuzarea presei bune. Murialdo este unul dintre primii care a înţeles importanţa presei ca instrument capabil să ofere demnitate informativă, culturală şi de informare asupra mişcării catolice.

Un îndemn al lui Murialdo

„Ia lecţii de la trecut,
dar trăieste în timpul tău,
ascultă şi întelege vocile universului,
pământului tău, oamenilor tăi,
oraşului tău, patriei tale,
vocile celor suferinzi, ale săracilor,
ale celor oprimaţi.
Pătrunde-te de tot ceea ce este frumos,
bun, adevarat şi sfânt.
Nu se pierde nimic trăind cu generozitate,
cu nobleţe, amabil,
hrănind în inimă sinceritatea,
dreptatea, bunul simţ şi bunăvoinţa.
Doar aşa vei învata să citeşti
semnele timpului
şi ale lui Dumnezeu
şi vei auzi chemările inimii.”